Folie adeziva opaca din poliuretan, cu o grosime mica (este mult mai subtire decat folia „Videoflex”) si cu suport din poliester adeziv. Datorita suportului adeziv, materialul acestuia se comporta foarte bine la aplicatiile cu o grafica dificila sau cu litere mici.
Din 2008, folia adeziva P.S. FILM indeplineste standardul de toxicitate Oeko-Tex, Standard 100, clasa I, fapt ce permite imprimarea (personalizarea) materialelor textile pentru nou-nascuti.
Folia adeziva se decupeaza in oglinda, iar transferul termic se face cu ajutorul propriului suport.

  • temperatura de transfer: 150 grade
  • timpul de transfer: 10-15 secunde
  • presiunea: mica
  • temperatura de spalare: maxim 80 grade, insa se poate curata si chimic.

Suportul se indeparteaza la cald.
Deoarece folia P.S. FILM este din poliuretan, fierul de calcat se poate aplica direct peste imprimeu si nu pe spatele acestuia, ca la materialele obisnuite.
Folia adeziva P.S. FILM este disponibila intr-o paleta de 32 culori: 24 normale, 2 culori metalice si 6 culori fluorescente.
Folia este recomandata pentru inscriptionat materiale textile din bumbac, poliester, amestecuri din poliester cu bumbac si majoritatea materialelor sintetice. Fiind foarte subtire, aceasta folie este recomandata pentru aplicatiile la care sunt necesare mai multe straturi suprapuse.
Sfat practic pentru o decolare mai usoara a materialului intr-un timp scurt: dupa ce decupati folia, asezati-o cu suportul pe platanul inferior al presei, incalzit in prealabil timp de 7-8 secunde. Prin incalzire, suportul adeziv al foliei se inmoaie, astfel incat puteti decola surplusul de material mult mai usor, in unele situatii chiar dintr-o singura miscare (in functie de marimea literelor si complexitatea graficii decupate).

Nota: Datorita multitudinii de materiale textile existente pe piata, este necesara testarea in prealabil a compatibilitatii dintre folia adeziva si materialul ce se doreste a fi imprimat. Temperaturile si timpii de transfer sunt cu caracter orientativ, fiind rezultate din testele si experienta noastra practica. Pentru o aplicare in conditii optime, se recomanda o precalcare a materialului ce urmeaza a fi inscriptionat.